Tag Archives: raluca turliu cobilanschi

Expo Raluca Turliu Cobilanschi- SIMN 2011, Mogosoaia

Leave a comment

Filed under expozitii

Interviu cu Raluca Turliu Cobilanschi

Interviu realizat de DanaARTGallery si Bodan Teodorescu, curatorul galeriei:

Bogdan Teodorescu: Cand ati auzit prima data cuvantul arta?

Raluca Turliu Cobilanschi:  Aceasta mi se pare cea mai grea intrebare din tot interviul…

Cuvantul in sine nu stiu sigur cand l-am auzit… nu sunt nici prea mica pentru a-mi putea amintii amanunte foarte multe din copilarie si nu sunt nici batrana ca sa am un motiv sa nu-mi amintesc acest lucru.

Adevarul este ca nu cuvantul in sine auzit este important ci faptul ca parintii mei, in special mama a stiut sa-mi cultive de mica gustul pentru frumos, pentru lucruri sensibile, fapt ce s-a pliat pe interiorul meu plin de sensibilitate, pe un talent innascut la desen si uite asa fara a putea sa-mi dau seama, m-am trezit ca am inclinatie spre arte.

B.T.: De ce ati ales sa faceti arta? Ati putea renunta sa faceti arta si in ce conditii?

R.T.C.: Daca as vrea sa fac pe interesanta, as raspunde ca vai acest lucru era in mine, este o intrebare fara sens, pentru ca este ca si cum m-ai intreba cand am ales sa fiu femeie.

Insa adevarul este mult mai simplu si mai prozaic.

Dupa cum am afirmat si mai sus, am fost o fata sensibila care se refugia in lumea ei de desene inocente de mica.

Parintii mi-au povestit ca inca de la doi anisori am umplut cartea de telefon cu niste desene mai precis niste semen pe care cu mandrie le denumisem “pupe”. Cred ca a fost cea mai abstracta manifestare artistic a mea.

Apoi pe la varsta de 5 ani am evoluat, fireste la desene cu printese, ca mai tarziu, totul sa culmineze cu nesfarsite si autizante ore de  de desenat parul plin de carlionti ai Angelei Similea. Mi-a placut intotdeauna sa desenez insa nu am luat in serios acest lucru in copilarie.

In scoala generala orele mele preferate erau fireste cele de desen. Atunci am inceput sa urasc matematica si am facut primul barter din viata mea: eu le faceam desenele colegilor mei mai putin talentati si ei imi faceau tema la matematica.

Abia in clasa a opta, profesoara de desen m-a intrebat daca nu vreau sa dau la Tonitza. Si practic acesta a fost momentul oficial al contactului meu propriuzis cu artele.

Am intrat la grafica la clasa prof. Iuri Isar.

Apoi m-am indragostit iremediabil de teatru si am facut scenografie la UNATC.

Sincer iti spun ca nu stiu daca este arta ceea ce fac eu, insa am o nevoie organic, aproape, de a crea. Nu, nu pot trai fara sa creez.

B.T.: Ati putea sa explicati in cateva cuvinte cuiva (din afara domeniului) care este importanta artei?

R.T.C.: Sunt de parerea ca fara arta viata ar putea exista fara probleme, insa ar fi foarte, foarte, foarte urata, trista si gri.

B.T.: Ce reprezinta pentru dumneavoastra termenul de “original”?

R.T.C.: Originalitatea?

Este lipsa de informatie!

B.T.: Credeti ca originalitatea tine in mod obligatoriu de noile medii de lucru(tehnica)?

R.T.C.: Nu. Tehnologia consider ca este doar un alt instrument de lucru care ma ajuta sa ma pot exprima. Este un instrument ce cred ca ar fi pacat sa nu il folosesc, sa nu ma joc, sa nu experimentez.

B.T.: Care credeti ca este locul si rolul artei contemporane romanesti in peisajul artistic international? Unde va plasati propria creatie?

R.T.C.: Ca artist roman nu pot decat sa sper ca scena internationala primeste cu acelasi interes lucrarile provenind din acest spatiu de creatie. Nu cred in specificul national al artei si, tocmai de aceea, consider ca fluxul de idei la care suntem conectati cu totii, prin lucrarile pe care le realizam, prin dezbaterile pe care le nastem, functioneaza ca un limbaj comun propriu, ca un fond comun de cunoastere accesibil oricui.

B.T.: Ce credeti ca ati putea schimba in relatia publicului din Romania cu arta contemporana romaneasca?

R.T.C.: Orice lucrare prezentata este un pas inainte inspre audienta, fiecare dezbatere si forma noua de prezentare a unei idei este un vector de comunicare cu si inspre publicul romanesc. Consider ca audienta romaneasca este in crestere, fapt de natura sa ma bucure nespus – priviti galeriile, sunt din ce in ce mai pline de oameni, iar nivelul de discutie dintre artist si audienta creste cu fiecare nou intrat intr-un muzeu, cu fiecare lucrare noua de pe simeze.

B.T.: Unde va vedeti din punct de vedere al creatiei peste 5 ani, dar peste 10 ani?

R.T.C.: Nu stiu. De fapt, nici nu ma intereseaza. Important este drumul si nu destinatia.

B.T.: Avand in vedere numarul destul de mare de targuri de arta, galerii de arta, proiecte, credeti ca arta a murit sau se afla intr-o perioada de efervescenta?

R.T.C.: Cred cu tarie certa este intr-o perioada de efervescenta. Ce ma intristeaza este insa faptul ca vad din ce in ce mai multi tineri talentati care nu pot gasi spatiul in care sa se manifeste si sa se afirme. De aceea cred ca este minunat demersul acestei galerii.

B.T.: Care sunt artistii care v-au influentat?

R.T.C.: Cred ca suntem cumulul experientelor noastre, a educatiei primite, a influentei societatii si mediului inconjurator, a starilor prin care trecem, a realitatii pe care o traim zilnic si de aceea nu cred intr-o influenta a unui artist anume asupra mea. Dar daca totusi sunt obligata sa raspund la acesta intrebare as spune ca rezonez cu suprarealismul.

Leave a comment

Filed under artisti, interviu